Achizițiile publice în situații de urgeță în contextul COVID-19 în România. Riscurile de corupție și comportamentul de piață

Cercetarea de față și-a propus să identifice riscurile de corupție care afectează sistemul de achiziții publice din România și în special modul în care aceste riscuri au fost influențate de situația de urgență cauzată de pandemia de COVID-19. Pe de altă parte, cercetarea și-a propus să analizeze dacă Pactele de Integritate reprezintă un mecanism puternic în diminuarea riscurilor de corupție în achizițiile publice sau dacă acestea pot avea un alt rol în managementul acestor riscuri.

Analiza realizată arată că starea de urgență a expus procesul de achiziții la un risc mai ridicat de corupție care ar fi putut fi direct
legat de cadrul de reglementare relaxat adoptat de autoritățile române pentru compensarea deficitului de aprovizionare.

Din cercetare reiese faptul că riscul de corupție pentru produsele legate de gestionarea pandemiei de COVID-19 a crescut în special în perioada stării de urgență. Cu toate acestea, alte achiziții din domeniul sănătății, dar și achiziții fără legătură cu pandemia au avut riscuri de corupție crescute. Creșterea nivelului de risc de corupție pentru achiziții direct legate de gestionarea pandemiei de COVID-19 este de aproximativ 50%, dar aceeași creștere se observă și în cazul achizițiilor din domeniul medical, fie că sunt direct legate de pandemia de COVID-19 sau nu. Pe de altă parte, creșterea nivelului de risc de corupție pentru toate achizițiile este aproape la fel de mare, ceea ce determină un grad de îngrijorare cu privire la riscul de corupție pe piața achizițiilor din România.

Printre elementele de risc cele mai importante identificate pe parcursul stării de urgență și care s-au păstrat ulterior, favorizând o creștere a riscului de corupție a achizițiilor din România în contextul pandemiei de COVID-19, cele mai importante sunt:
– Utilizarea incorectă a tipurilor de proceduri care sunt mai puțin transparente pentru produsele care nu au legătură cu criza (în acest caz, o criza sanitară) și pentru care nu s-a justificat realizarea achizițiilor cu mai mare rapiditate decât înainte de criză;
– Prezența furnizorilor înregistrați în paradisuri fiscale;
– Intrarea pe piață, în timpul stării de urgență, a unor furnizori noi și fără experiență generală sau fără experiență în domeniul contractului pentru care au depus oferte.

Mai mult decât atât, nu există o scădere a riscurilor de corupție după creșterea inițială a presiunilor de cheltuieli de la începutul stării de urgență, către sfârșitul perioadei stării de urgență și după încheierea acesteia. De asemenea, se remarcă o convergență a nivelurilor de risc de corupție în achiziții publice la diverse autorități contractante. Astfel, la autoritățile contractante care înainte de starea de urgență prezentau un risc mai mic de corupție în achizițiile efectuate, se înregistrează o creștere a acestuia mai pregnantă decât la alte autorități contractante. Așa cum era de așteptat, achizitorii cu niveluri ridicate de IRC de bază își mențin riscurile. Așadar, nivelul riscurilor de corupție tinde să
se egalizeze la cote mai mari la nivelul majorității autorităților contractante.