Mai poate fi România considerată un stat de drept?

Dacă începând cu anul 2000 şi până astăzi România a fost considerată ca îndeplinind criteriile politice de la Copenhaga, evoluţiile recente au readus în prim-plan temeri legate de libertatea presei şi independenţa justiţiei în România. Asemenea temeri, deşi împărtăşite de membrii ai Parlamentului European şi de organizaţii internaţionale de monitorizare a presei, au fost clasate ca nefondate de către cei care văd astăzi România drept o poveste de succes – ţara cu cea mai mare creştere economică din regiune.

Realizările României sînt autentice şi se poate constata o evoluţie treptată către un comportament normal al sectorului privat, justiţiei şi al societăţii civile în general. Dar în ciuda progreselor realizate, publicarea cu 48 de ore înainte de alegeri a stenogramelor înregistrate la întâlnirile conducerii PSD din 2003-04 dovedeşte fără echivoc că post-comuniştii din România nu s-au eliberat de reflexe autoritariste pe măsură ce au devenit “pro-europeni”. De asemenea, falsificarea a sute de mii de fluturaşi ai Coaliţiei pentru un Parlament Curat în folosul partidului de guvernământ, cât şi fraudarea organizată a alegerilor prin practicarea de turism electoral, completează acest tablou.

În situaţia actuală, România a devenit un adevărat test pentru Uniunea Europeană şi extinderile viitoare. Ţara are pace şi conflictul social este sub control doar atîta timp cât PSD conduce în sondaje. Imediat cum se apropie alegerile şi apare o ameninţare de rotaţie a puterii, democraţia începe să scârţâie pe la încheieturi. Într-o asemenea
situaţie, România este pusă în faţa unei opţiuni paradoxale: fie să continue pe drumul integrării europene, dar să renunţe la orice speranţă de democraţie, presă independentă şi justiţie imparţială, pentru a păstra aparenţele; fie să rişte propria integrare (şi, poate, a altor ţări în situaţii similare) dând în vileag adevărata stare de fapt.