Policy-brief #80: cum formează România competențele civice și sociale ale elevilor?

Material realizat cu sprijinul Fundației Friedrich Ebert România

În decembrie 1989, după ce s-a aflat sub un regim dictatorial pentru aproape jumătate de secol, România își începea cu pași timizi drumul spre a deveni o democrație funcțională, unde statul de drept și drepturile omului reprezintă valori imuabile. Arc peste timp, la 32 de ani distanță, lansăm prezentul policy-brief în care analizăm modul concret în care statul înțelege să formeze competențele civice și sociale ale copiiilor și tinerilor din România.

Dacă ne uităm la modul în care statul român se asigură prin sistemul formal de educație că elevii deprind competențe civice și sociale, putem afirma că ne aflăm în prezența unei politici departe de a fi pe deplin pusă în aplicare, a cărei eficiență este incertă în lipsa unor evaluări:

• a competențelor însușite, la finalizarea ciclului de studii;
• a percepțiilor și atitudinilor tinerilor față de stat, democrație, drepturile omului și implicarea în comunitate, înainte și după intervenția educației formale – cu titlu de exemplu: rezultatele cercetării Fundației Friedrich Ebert din anul 2019, citate

Formarea competențelor civice și sociale a fost, începând cu anul 2011 – momentul introducerii în noua lege a educației – o victimă a inconsecvenței autorităților responsabile de reforma curriculară, fiind afectată de deciziile lipsite de curaj în privința modului de abordare a planurilor-cadru, precum și de amânările și prorogările succesive ale intrării în vigoare a formatului de Evaluare Națională prevăzut de lege încă din 2011 și a adoptării unui nou curriculum pentru ciclul secundar superior.

Până în acest moment, o generație de elevi a parcurs toți cei patru ani de gimnaziu cu Educația socială ca disciplină de studiu, în timp ce cinci generații de elevi au trecut prin clasele I-IV studiind Educația civică. Deși, în mod normal, acesta ar fi momentul de evaluare a eficacității acestor discipline și a aptitudinilor dobândite de către elevi, acest proces de reflecție este imposibil de realizat în lipsa unei evaluări de sistem realizate de Ministerul Educației la nivelul întregii țări. Observăm din păcate, încă o dată, consecințele negative ale ignorării procesului firesc de realizare a unei politici publice, care implică obligatoriu faza evaluării, precum și ale lipsei culturii de evidence-based policy atunci când vine vorba de serviciul public de educație.

Semnalăm, totodată, și riscul eficienței reduse în societate a formării competențelor civice și sociale ale elevilor, în lumina unui acces redus al acestora la serviciul public de educație. Competențele cetățenești și îmbrățisarea principiilor și valorilor democratice sunt esențiale în lumea secolului XXI, mai ales în contextul tendințelor și discursurilor autocratice din Europa, însă eficiența lor este dată și de numărul real de copii și tineri care au acces efectiv la actul de educație. Tragem așadar un puternic semnal de alarmă, în condițiile în care din cohorta generațională care a început clasa I-a în anul 2009 au ajuns să susțină examenul de Bacalaureat în iunie 2021 doar 56% dintre aceștia (203.385 vs. 114.143). Este datoria noastră să ne întrebăm ce se întâmplă cu restul de 44% dintre elevii unei generații inclusiv prin prisma efectelor asupra educației pentru democrație. Va fi această „generație pierdută” pentru educație o generație pierdută pentru democrație? Abandonul școlar și părăsirea timpurie a școlii sunt două dimensiuni care trebuie combătute inclusiv din această perspectivă.