Raport anual de prevenire a crizelor: recomandări pentru România 2001

Când, în decembrie 2000, UNPD s-a adresat Societăţii Academice din România pentru realizarea Raportului de avertisment privind potenţialul de criză, peisajul din România nu putea fi mai deprimant. Trecuseră doar câteva
săptămâni de la alegerile parlamentare şi câteva zile de la o mare spaimă: extremistul Corneliu Vadim Tudor intrase în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale şi chiar păruse a-i pune probleme lui Ion Iliescu, care candida pentru a patra oară. A fost spaima anului, cu atât mai mare cu cât performanţa acestui naţionalist xenofob era obţinută printr-un vot popular. Acelaşi personaj îi încurajase cu numai un an înainte pe mineri să vină la Bucureşti, să
răstoarne guvernul, şi publicase pe prima pagină a revistei sale o listă cu persoanele care trebuiau executate în prima zi.

Ce înseamnă avertismentul privind potenţialul de criză (early warning)? Conceptul a fost dezvoltat pentru situaţiile de prevenire a conflictelor şi de violenţe pe scară largă. Recent, experienţa din sud-estul Europei, mai ales din perspectiva UNDP, a impus lărgirea acestui concept. Crizele din această parte a lumii au fost provocate de proasta conducere a unor economii instabile, de incapacitatea statului de a furniza bunuri publice de bază, cum ar fi menţinerea ordinii şi impunerea legii, de incapacitatea actorilor politici de a împărţi echitabil resursele între diversele grupuri etnice. Din moment ce aceste state nu au capacitatea de a analiza politicile, aceste rapoarte ar trebui să avertizeze asupra erorilor de politici publice şi să ofere soluţii de rezolvare a tensiunilor prin monitorizarea evoluţiilor politice, sociale şi economice, în special a celor care riscă să degenereze în situaţii de criză. Extinderea conceptului este justificată şi de o altă realitate sud-est europeană: statele de aici sunt fie prea noi, fie prea slabe, astfel încât în aproape toate aceste ţări are loc un proces de redefinire a rolului statului.

Primul an de apariţie regulată în România, 2001, nu a avut parte de evoluţii şi avertismente spectaculoase. Fără revolte ale minerilor, fără alegeri anticipate, fără falimente financiare spectaculoase, în ciuda situaţiei dificile a unor bănci, anul 2001 a fost neobişnuit de calm. Cu toate acestea evoluţiile negative nu au lipsit. E clar însă că România nu este o ţară şi o societate diferită în 2001 faţă de anii precedenţi. Multe tensiuni au fost amânate sau calmate doar pentru moment. Acest raport prezintă analize de profunzime ale acestor tensiuni. De aceea, analizele văd mai departe decât realitatea actuală, economică şi socială, luând în considerare toţi aceşti zece ani de transformări, pentru a contura un model plauzibil al societăţii româneşti post-comuniste în anul 2001 şi următorii. Pentru ţările care nu au reuşit să se desprindă din sărăcie, stagnarea poate fi cea mai serioasă ameninţare. Rezultatele de moment se vor irosi fără o politică susţinută de dezvoltare: există un cerc vicios al subdezvoltării, lipsei de încredere şi predispoziţiei spre conflict care subminează fundamentele acţiunii colective politice şi economice şi ale coabitării paşnice. Cu alte cuvinte, subminează şi democraţia şi dezvoltarea