Case studies on corruption and journalists: Romania

Studiile de caz privind corupția care implică jurnaliști urmăresc să contextualizeze constatările cheie din raportul anterior privind modul în care mass-media acoperă corupția. Mai precis, aceste analize detaliate au căutat să descopere ceea ce se află în spatele reprezentărilor specifice care decurg din analiza conținutului, cum și de ce o poveste particulară a devenit știri și care este rolul jurnalistului și relația acestuia cu contextul. Aceste studii au fost realizate în cinci țări: Ungaria, Italia, Letonia, România și Slovacia.

Tipologia utilizată în analizarea acestor studii de caz a identificat patru roluri generale pe care jurnaliștii le pot juca în acoperirea corupției:
1. Enforcer / initiator (rol pozitiv): jurnalistul identifică subiectul, îl investighează în profunzime, urmărește și contribuie solid la expunerea corupției.

2. Reporter / facilitator (rol pozitiv): reporterul acoperă povești rupte de alte mijloace de informare sau rapoarte profesionale despre corupție. Deși nu ia inițiativa de a investiga, reporterul joacă încă un rol pozitiv care contribuie la expunerea corupției.

3. Corupt / colaborator activ (rol negativ): reporterul face parte dintr-un act sau o rețea de corupție și utilizează raportarea pentru a-și oferi protecția celorlalți, în timp ce agresiv (și, uneori, fals) îi expune pe dușmanii săi. În alte cazuri, jurnalistul este de acord doar cu o parte și doar raportează punctul de vedere al acestui partid.

4. Inactiv / Lazy (rol negativ): reporterul nu este interesat de acoperirea deloc a corupției, menținând publicul neclar al fenomenului, încălcând astfel obligația profesională de a informa în mod corect și în timp util publicul.

Printre concluziile studiului de caz privind România:

1. Rata de înaltă încredere în mass-media a început să se erodeze odată ce polarizarea politică a devenit foarte vizibilă, iar mijloacele de informare în masă și vectorii lor (în principal talk-show-uri) au devenit nu numai instrumente de reflectare a unor opinii politice, ci și luptători activi în lupta politică.

2. Percepția instrumentalizării politice a mijloacelor de informare în masă este atât de răspândită în public încât oamenii spun de obicei că un jurnalist lucrează „pentru” un proprietar sau o figură politică care controlează un mediu mai degrabă decât „cu” mediul dat. În plus, o percepție comună este că jurnaliștii trebuie să urmeze ordinele pe care le dau de către proprietarii lor (nu neapărat de către editori, ceea ce este adesea cazul).

3. Standardele profesionale jurnalistice există pe hârtie, dar nu sunt implementate sau respectate în mod consecvent. Nu există mecanism eficient și autentic de autoreglementare la scară națională. În plus, însăși ideea comportamentului deontologic este o chestiune de derizorie în unele medii.

4. Studiile recente în rândul jurnaliștilor, editorilor și managerilor media au indicat un grad ridicat de autocenzură. Mai mult, jurnaliștii au arătat semne ale ceea ce se poate numi ascultare preemptivă: nu mai este nevoie să se impună cenzura, deoarece vine în mod natural pentru ei în timp ce încearcă să ghicească ce se așteaptă de la ei. Comunitatea jurnalistică este dominată de frică – nu de rău fizic sau de represalii împotriva lor, ci de a-și pierde locul de muncă.

5. Investigațiile jurnalistice sunt relativ rare deoarece sunt atât de costisitoare și pot avea consecințe negative asupra mass-media și a reporterilor acesteia. Puține mijloace media permit crearea și menținerea echipelor de investigație. În consecință, majoritatea eforturilor de investigație se bazează pe proiecte bazate pe subvenții sau pe grupuri specializate de jurnaliști independenți.

6. Pachetul jurnalismului este destul de frecvent întâlnit în România: majoritatea mass-media acoperă aceleași povești, deoarece sursa este de obicei publică. Este rezultatul unei practici prezente în secțiile de știri din România, prin care editorii aplică sancțiuni (de regulă, amenzi, limite de salarizare) reporterilor care au „ratat” povestiri, chiar dacă aceste povestiri erau materiale exclusive ale unei publicații / canal concurente. Criza economică a decimat personalul editorial, rezultând mai puțini jurnaliști lăsați să acopere cât mai multe batai ca înainte.

7. În ciuda faptului că jurnalismul este, prin excelență, o slujbă de interes public, unii jurnaliști și proprietari de media din România abuzează de acest statut și își folosesc influența editorială pentru a-și promova propriul interes. România a văzut cazuri de jurnaliști și mass-media acuzate, urmărite penal și condamnate pentru șantaj.

8. În timp ce analizăm relația dintre mass-media și corupție și rolul pe care jurnalismul și jurnaliștii îl pot juca în combaterea corupției în România, presupusele sau confirmate conexiuni cu serviciile secrete s-au evidențiat ca trăsătură comună în diferite cazuri. Au luat multe forme: fie că tema era de interes național, fie că persoanele implicate erau în posturi de rang înalt și astfel puteau afecta securitatea națională, sau jurnaliștii au fost acuzați că s-au lăsat manipulați de serviciile secrete.