Dincolo de percepţii. A devenit guvernarea României mai integră după 2004?

România şi Bulgaria au probleme în aderarea la spaţiul Schengen, cea mai importantă în ochii publicului fiind corupţia. Deşi ambele ţări s-au obligat să întărească statul de drept atunci când au semnat tratatul de aderare în 2005, totuşi, atât observatorii, cât şi indicatorii de guvernare bazaţi pe percepţie, precum  indicele de percepţie a corupţiei IPC sau indicatorii de guvernare ai Băncii Mondiale indică puţine îmbunătăţiri. Această lucrare explorează politici reale cu indicatori bazaţi pe fapte concrete pentru a identifica progresul din domeniu – sau lipsa acestuia – începând cu anul 2004 şi până în prezent.

Pe fondul discuţiilor despre intrarea României în Spaţiul Schengen, publicăm o analiză a evoluţiei corupţiei în perioada 2004-2010. Indicatorii SAR, bazaţi pe fapte concrete, completaţi de indicatorii de guvernare bazaţi pe percepţie, precum  indicele de percepţie a corupţiei (IPC) sau indicatorii de guvernare ai Băncii Mondiale indicau puţine îmbunătăţiri.

Plecând de la constatarea că fenomenul corupţiei este rezultanta echilibrului dintre resurse şi constrângeri, studiul din 2011 ajunge la concluzia că „atunci când comparăm 2004 cu 2007-2008 şi 2010, descoperim că procedeele de alocare preferenţială din 2004-2008 s-au schimbat în oarecare măsură, au devenit mai subtile şi profesionale, sau au trebuit să se orienteze parţial către surse noi, din cauza crizei. Dar alocarea preferenţială şi favoritismul rămân sistematice şi practicate în mod deschis.”

Recomandările de la final rămân până în prezent valabile:

• o strategie anti-corupţie care să nu fie orientată sectorial (sănătate, educaţie etc), ci care să ţintească direct mecanismul -politic – principal de finanţare din banul public;
• reunirea monitorizării de jos în sus a imparţialităţii guvernului cu intervenţia de sus în jos (inclusiv de la Bruxelles) când steagurile roşii sunt vizibile, adică atunci când există dovezi asupra actorilor privilegiaţi;
• finanţarea actorilor de tip watchdog, în special în afara Capitalei şi mai ales
  când este vorba de fondurile europene;
• evoluţia legislaţiei anticorupţie pentru „a acoperi mai bine tranzactiile complexe, precum cele din energie, care sunt camuflate drept management defectuos, nu
  doar simpla dare si luare de mita”.

În ce priveşte momentul în care corupţia prin direcţionarea de resurse materiale din bugetul public poate fi împiedicată, Alina Mungiu-Pippidi este de părere că „noi trebuie să îi împiedicăm pe Guvern, trebuie să îi împiedicăm pe oamenii politici să poată livra preferenţial bunuri publice ale statului către cei care îi subvenţionează.” Cu alte cuvinte, atenţia noastră, a tuturor celor interesaţi de consolidarea statutului de drept şi a bunei guvernări, merită îndreptată către îmbunătăţirea normelor care privesc cheltuirea judicioasă a banului public. Motivul? „Pentru că cei care îi subvenţionează nu or să le mai dea bani dacă nu îţi poţi ţine cuvântul faţă de ei, dacă nu poţi să le dai contracte preferenţiale, dacă nu poţi să le dai legi care îi favorizează şi aşa mai departe” (extrase din interviul acordat RADOR pe 9 aprilie 2012).

Este un nou mod de a acţiona împotriva corupţiei, centrat în primul pe transparenţa cheltuirii banului public şi încurajarea cetăţenilor şi instituţiilor de tip watchdog pentru a menţine o privire vigilentă asupra administraţiei şi oamenilor politici.